Excursie

Am vrut să serbăm cum se cuvine exploratorismul, fapt pentru care am ales să ieșim cu copii (grupă nou înființată) la Cabana Gârbova. Am plecat cu trenul din București (pentru unii copii a fost în premieră) destinația Azuga, de unde am urcat spre cabană. Acolo, am poposit un ceas – am mâncat, ne-am jucat – după care am ajuns la telescaun (pentru prima dată unii copii au avut parte și de această oportunitate) am coborat în Predeal și de acolo am făcut cale întoarsă spre București.

A fost o experiență frumoasă și cu siguranță repetabilă.

Mulțumim Domnului

Costi Gogoneață, Clubul Solomon

2 noiembrie 2014

Tags: